O chestie insuficient comentată: diverse concluzii ale BNR-ului care s-a trezit totuşi că băncile au diverse vini, cu explicaţii care lasă de dorit. Raportul BNR asupra stabilităţii financiare pe 2015 aduce nişte precizări interesante în legătură cu criza creditaţilor, abuzurile prin comisioane şi dobînzi care creşteau în timp ce “euriboarele” scădeau etc.
„Instituțiile de credit din România sunt supuse riscului de conduită, ca urmare a intereselor imperfect aliniate între manageri și acționari, respectiv ca urmare a unui control insuficient al riscului. Deficiențele în ceea ce privește gradul de pregătire a personalului implicat în activitatea de creditare a condus la o informare uneori incompletă a consumatorilor în ceea ce privește riscurile de bază asociate produselorde creditare”.
„Evoluțiile pronunțat adverse ale cadrului macroeconomic au contribuit la relevarea unor aspecte mascate în perioada anterioară crizei financiare globale: practicarea unor rate ale dobânzii a căror stabilire nu putea fi înțeleasă de client, acordarea de credite pentru care capacitatea de rambursare era de importanță secundară (pornind de la considerentul că fenomenul de neplată nu este de natură să genereze pierderi într-un mediu în care bunurile imobiliare utilizate drept garanții pentru contractarea creditelor se aflau într-o continuă creștere a valorii de piață), practicarea de comisioane excesive, expunerea unor categorii vulnerabile la produse având o volatilitate ridicată a factorilor de risc”. (raportul e accesabil aici)
Schema e universală. Uităm cît de părtaşi au fost la protejarea băncilor de propriile riscuri, cît au contribuit la prelungirea abuzului şi eventual la ocrotirea de legi care ar fi putut să tranşeze situaţia. Angajaţii sînt de vină, o poezie la modă, o vedem şi în cazul VolksWagen acum, se pare că nişte ingineri subversivi s-au apucat de capul lor să facă softuri şi să le pună pe sute de mii de maşini. BNR indică vag către un autor anonim slab pregătit. Dar Gheţea care umbla cu foaia cu pierderile în urma eliminării “abuzivelor”, aia ce e?, tot slabă pregătire? Cam cum suna documentul asociaţiei băncilor:
Chestiunea mi-a amintit de comentariul lui Matt Taibi (şi de cartea lui f. bună “The Divide”), cum că instituţiile bancare sînt “too bog to jail”.
So, HSBC, again, this is one of the world’s largest banks. It’s Europe’s largest bank. And a few years ago, they got caught, swept up for a variety of offenses, money-laundering offenses. But one of them involved admitting that they had laundered $850 million for a pair—for two drug cartels, one in Mexico and one in South America, and including the notorious Sinaloa drug cartel in Mexico that is suspected in thousands of murders.
And in that case, they paid a fine; they paid a $1.9 billion fine. And some of the executives had to defer their bonuses for a period of five years—not give them up, defer them. But there were no individual consequences for any of the executives. Nobody had to pull money out of their own pockets for permanently. And nobody did a single day in jail in that case.
And that, to me, was an incredibly striking case. I ran that very day to the courthouse here in New York, and I asked around to the public defenders, you know, “What’s the dumbest drug case you had today?” And I found somebody who had been thrown in Rikers for 47 days for having a joint in his pocket.
În România au fost too big to pay something, anything. Procesele cu băncile, colective sau nu, sînt păcăleli ale reparării unui abuz. Inutil de spus, nu toţi au bani de avocaţi, nu toate procesele se cîştigă, nu toată lumea înţelege de ce trebuie să mergi la tribunal pentru o încălcare cartelată a drepturilor. Soluţia “justiţie” este complet injustă social.
Cum să fie votul diasporei?
Florin Poenaru scrie o analiză cu o propunere excelentă: haideţi să nu mai luăm de-a gata că toată diaspora trebuie să voteze şi să vedem cum e realist să reglementăm acest drept. Propunerea lui e radicală: să voteze acasă! E o propunere care trebuie acceptată la fel de democratică precum multe alte posibile opţiuni. Doar 7 ţări în lume permit participarea diasporei la alegerea preşedintelui. Sînt multe ţări care preferă votul “în persoană” şi altele care, deşi au adoptat votul prin corespondenţă, au renunţat la el. Iarăşi, multe ţări cer vot cu pre-înscriere – o asemenea propunere în România ar ridica iar nu val de scandal şi ar fi considerată obstrucţionare, să le-o spună democraţiilor mai vechi!
Și modalitățile de exercitare a votului diasporei, precum și limitările acestuia, oferă un tablou mult mai divers decât ne lasă să credem partizanii votului necondiționat. În Danemarca, Irlanda, Grecia, Cipru și Malta diaspora nu poate vota în străinătate. Nici una dintre aceste țări (unele chiar membre UE) nu pare a fi vreo dictatură totuși. Armenia și Maroc de asemenea au renunțat la acest vot după ce au constatat că influența diasporei asupra alegerilor interne era nejustificat de mare. Germania a suspendat dreptul de vot al diasporei în 2008 după ce a fost declarat neconstituțional. A fost reintrodus recent cu multe restricții. (sursa)
